Test de sarcină Barza Ultrasensibil - caseta
Test de sarcină Barza Ultrasensibil casetă Este un test rapid care depistează prezența hormonului hCG (gonadotropina corionică umană) în urină, încă din primele zile ale sarcinii. Testul poate fi utilizat cu 5 zile înainte de întarzierea ciclului menstrual*, în orice moment al zilei. Forma de prezentare: Plic cu testul tip casetă și desicant
Testul Barza Ultrasensibil conține reactivi specifici care detectează chiar și un nivel foarte scăzut de hCG (10 MIU/ml) în urină.
Atunci când urina intră în contact cu reactivul benzii de testare, apare o linie în zona de control (C) dacă nu sunteți însarcinată şi două linii, dacă sunteți însărcinată. Cu ajutorul Testului de sarcină Barza Ultrasensibil poate fi depistată și sarcina extrauterină.
Precizia Testului de sarcină Ultrasensibil este mai mare de 99%.
Testul poate fi efectuat în orice moment al zilei, însă țineți cont că prima urina de dimineață conține cel mai ridicat nivel de hCG.
ÎNAINTE DE UTILIZARE
Pregătiți un recipient curat și uscat pentru colectarea urinei;
Luați un ceas pentru a contoriza timpul necesar până la citirea rezultatului;
Verificați data expirării, înscrisă pe cutie. A nu se utiliza după această dată!
Nu folosiți testul dacă plicul este perforat sau desigilat;
Scoateți testul din plic chiar înainte de utilizare;
IMPORTANT: Testul este de unică folosință!
INSTRUCȚIUNI DE UTILIZARE
Colectaţi urina într-un recipient curat şi uscat. Puneţi cu pipeta 4 picături de urină în orificiul absorbant al casetei.
Aşteptaţi 3 minute afişarea rezultatului.
CITIREA REZULTATULUI
Apariția unei singure linii roz în zona de control (C) indică un rezultat negativ – NU SUNTEȚI ÎNSĂRCINATĂ.
Apariția a două linii roz indică un rezultat pozitiv – SUNTEȚI ÎNSĂRCINATĂ.
Dacă după 3 minute nu apare nici o linie în zona de control (C), sau apare doar linia din zona de test (T), TESTUL NU ESTE VALID. Repetaţi testarea cu un nou Test de sarcină Barza.
Testul de sarcină Ultrasensibil poate fi utilizat cu 5 zile înainte de întarzierea ciclului menstrual. Deși cantitatea de hormon de sarcină crește rapid la începutul sarcinii, nu se produce aceeași cantitate de hCG la toate femeile însărcinate. Peste 70% dintre femeile însarcinate pot obține un rezultat pozitiv dacă se testează cu 5 zile mai devreme.