Cautare
×
 x 

Coş gol


In mod normal pielea umana detine, pe suprafata ei, fungi in cantitati care nu cauzeaza probleme ori disconfort. In cazul in care acestia incep sa se inmulteasca necontrolat, pot aparea diverse stari patologice, printre care si pitiriazisul.De obicei pitiriazisul interfereaza cu pigmentarea normală a epidermei insa, ulterior, petele se pot decolora. Termenul “versicolor” se referă la variile modificari ale pigmentării cutanate care pot apărea în această boală: maro, roz, alb , roșiatice.
Petele au forme neregulate si apar in special pe trunchi, gat , la nivelul decolteului, brate,coapse, zona inghinală și rareori la nivelul feței. Leziunile cutanate pot avea culoarea cafenie-bruna, mai palide (albe) decat pielea inconjuratoare (este cazul persoanelor cu tenul mai inchis) sau roz.

De obicei, pitiriazisul versicolor nu prezinta simptome, totusi, cand acestea apar, sunt de tipul iritatiilor, mancarimilor si exfolierii pielii.
Pitiriazisul versicolor se dezvoltă mai ales din cauza transpirației excesive și a umidității și se accentuează în special vara.

Orice persoană este pasibila să dezvolte pitiriazis versicolor întrucât ciuperca responsabilă de apariția acestei afecțiuni reprezinta o componentă a florei normale a pielii. Activarea ei depinde de anumiți factori de risc, iar cei mai predispuși sunt adolescenții și adulții tineri, sexul masculin fiind mai frecvent afectat decat cel feminin.

Pitiriazisul versicolor este o afecțiune care nu se transmite de la o persoană la alta. Desi nu este considerata o afectiune contagioasa in adevaratul sens al cuvantului, in unele cazuri pot fi afectati mai multi membri ai aceleiasi familii.
Factorii de risc care pot duce la declanșarea bolii pot fi urmatorii:
-vârsta (adolescenți și adulți tineri,in special de sex masculin)
-predispoziția genetică
-dezechilibre hormonale (adolescent, femei insarcinate)
-sistemul imunitar scăzut
-condițiile din mediu înconjurător (vreme caldă, umedă)
-transpirație in exces (purtarea de haine strâmte,din fibre sintetice care nu lasa pielea să respire)
- excesul de sebum (piele grasă)
-alimentatia nesănătoasa, necorespunzătoare

Diagnosticarea pitiriazisului versicolor este făcută de medicul specialist (dermatolog) printr-un consult ce presupune examinarea petelor sau leziunilor apărute la nivelul pielii.

Formele usoare de pitiriazis versicolor se trateaza cu preparate antifungice topice (aplicate local pe pielea afectata). In general, se opteaza pentru tratamentul topic sub forma de creme sau solutii.
Solutiile pentru Pitiriazis Versicolor recomandate de farmacia noastra fac parte din categoria preparatelor de laborator avand la baza o reteta unica, veche si originala.
Solutiile actioneaza ca un antifungic, antibacterian si antialergic, ajutandu-va sa scapati rapid si sigur de aceasta afectiune.Este, in fapt, un tratament complex dedicat persoanelor care sufera de Pitiriazis Versicolor (Tinea Versicolor), tratament menit sa restabileasca sanatatea si frumusetea pielii dumneavoastra.

Este important ca pe intreaga perioada a tratamentului sa se pastreze o igiena stricta, cu schimbarea zilnica a lenjeriei de corp, a hainelor ce intra in contact direct cu pielea, a prosoapelor si lenjeriei de pat, si spalarea acestora la temperaturi inalte pentru evitarea aparitiei rapide a unui nou puseu.

Petele de pe piele nu sunt permanente, acestea dispar dupa una pana la doua luni de tratament. Petele mai inchise la culoare revin treptat la culoarea normala a pielii, iar petele mai deschise la culoare,albe sau roz, se coloreaza normal dupa expunerea la soare.

In cazul in care zona afectata este mai extinsa si/sau infectia a recidivat, se pot introduce, pe langa tratamentul local, antifungicele sub forma de comprimate. Gelurile sunt folosite indeosebi pentru a preveni recidivele (gelul de dus Mediket Versi reprezinta o varianta foarte eficienta), in special in sezonul cald.

Sfaturi menite sa previna apariția pitiriazisului versicolor:
-evitați transpirația abundenta, expunerea la soare sau căldură in exces
-purtați haine largi, de preferinta din bumbac, pentru a reduce transpirația
-pastrati o igiena personala stricta
-folosiți crème,lotiuni cu protecție solară.